Cultura si mobilitate

Desi perceptia comuna ne convinge ca legatura între cultura si mobilitate este o inventie recenta, o analiza mai atenta a fenomenului social pe care îl desemnam cu termenul general de turism (chiar daca poate acoperi, în unele cazuri, realitati diametral opuse) ne introduce (uimitor ?) spre una din experientele fundamentale ale societatii umane. Mondializarea concretizata prin accelerarea schimbului de marfuri, capital, oameni si idei este, pentru moment, cea mai pertinenta grila de interpretare antropologica a schemei cognitive umane.

Si totusi …  Cu cât suntem mai avansati odata ce s-a afirmat (si unanim acceptat de comunitatea stiintifica, filosofica si religioasa) ca omul “zis primitiv” întelege lumea dupa aceleasi tipare ca si omul “zis modern” din inima Cartierului Latin din Paris sau din City of London ?

Or … diferenta rezida în detaliu ! Mobilitatea si implicit stapânirea spatiului în care aceasta are loc, este sursa principala ce alimenteaza constructia “culturala” a lumii care ne înconjoara. În schimb, daca pâna foarte recent, acest demers era rezervat doar reprezentantilor elitei (regi, nobili …), de acum, asistam la  democratizarea lui si la o multi-polarizare de explicatii culturale simultan valabile. Experienta mobilitatii devine  accesibila aproape fiecarui individ si, în societatile noastre contemporane, este identificata chiar cu dreptul la libertate.

În acest context, autoritatea (statul, scoala, tatal …), cea care construieste raspunsurile valabile si securizante pentru grup,  va intra în conflict cu raspunsurile individuale care probabil sunt chiar mai valabile. Aceasta este lumea spre care ne îndreptam ! În aceasta lume noua, o persoana careia scoala i-a adus o suma de cunostinte si tehnici, nu poate ramâne decât descoperit daca nu îsi acorda privilegiul unor experiente complementare, în prelungirea cunoasterii livresti. Acestea numai pot sa-l acompanieze spre maturitate si sa-i dea încredere în sine si în propria lui viziune “cultural” construita asupra lumii.

În Grecia antica, regele legendar (cf. “Manualul” de Epictet) putea aduce noi raspunsuri caci proaspat întors din calatorie si devenit “iubitor de întelepciune”, philos sophia. A 2-a etapa se deruleaza la sfârsitul sec XIX când noua burghezie engleza nascuta în urma revolutiei industriale îsi trimite tinerii în “marele tur” al Europei. Este vorba de un adevarat rit initiatic la care familiile se constrângeau (uneori la un nivel aproape absurd) ca sa asigure copiilor (de cele mai multe ori era vorba despre cel mai  mare dintre baieti) o experienta de alteritate în cadrul unei calatorii în Europa ce putea dura între 6 si 24 luni în functie de rangul social. Marele tur al tinerilor englezi a dat nastere turismului, cuvânt inexistent pâna atunci în vreo limba europeana. Odata întorsi acesti tineri acasa, deveniti adulti si, de multe ori, în pozitii de responsabilitate,  ei au lansat tendinte si au influentat, inexorabil, evolutia societatii lor.

În a 3-a etapa, astazi, asistam la un fenomen de difuzare  a practicilor de mobilitate (si a reflexiilor culturale corespunzatoare) spre baza piramidei sociale si spre toate zonele geografice. Atât numai ca în fiecare an acest ritual se re-inventeaza. Azi, un Tur al Europei de o saptamâna dar acompaniat cu un discurs adecvat, hranit cu reflexii specifice perioadei post-moderne în care se afla gândirea actuala,  poate fi echivalent cu cei 2 ani ai nobilului englez din sec XIX sau al fiului/fiicei cuplului de bobo parizieni (prescurtarea vine de la expresia “bourgois bohème” : idealul de intelectual european actual, matur , 50 ani dar o viziune optimista ca la 25 ani, angajat în viata sociala comunitara si mondiala).