Dacǎ e Paris, atunci e “bine aţi venit, tovarǎşi !”

Câtǎ stupefacţie ! Eşti la porţile Parisului, mai ai 100km pânǎ pe Champs Elysées şi deja încep imaginile sǎ re-defileze : Turnul Eiffel, moda, parfumuri, baghetǎ adevaratǎ, Louvre, Jardin de Luxembourg, acoperişuri si mansarde, les amoureux … Atât de puţin … şi clişeele care m-au decis sǎ aleg aceastǎ destinaţie, devin realitate !

Atât numai ca sunt trezit brutal cǎci un indicator bizarre mǎ întâmpinǎ pe marginea drumului : o stea roşie… !!!

Ei, da ! Emblema Regiunii Pariziene nu ţine sǎ-mi ascundǎ cǎ tocmai mǎ pregǎtesc sǎ debarc în leagǎnul … comunismului !

Karl a visat-o, Gavroche a fǎcut-o !

Evident, e vorba de prima revoluţie proletarǎ din lume, asa cum  Marx a denumit Comuna din Paris. Şi iatǎ cǎ se împlinesc 140 de ani (în 18 martie izbucnesc primele revolte, în 28 martie e instauratǎ iar în mai este înǎbuşitǎ în sânge) de când chiar şi cel mai mic parizian, oricât de puternicǎ i-ar fi înscrisǎ gena transgresiunii, nu ar avea “curajul” sǎ nu-si afişeze identitatea de COMUNIST.

Aţi fost cuminte, i-aţi ascultat diatriba dar n-aţi putut sǎ nu ridicaţi din sprâncene. Atunci, cu un ultim gest superior al fǎuritorului de lume nouǎ (revista “Le Monde Nouveau” va continua în scris idealurile Comunei. Ea va deveni mai târziu ziarul “l’Humanité”, organul de presǎ al Partidului Comunist Francez), parizianul va conchide “voi [Europenii de Est] nu puteţi înţelege!”.

Oare ?

Dacǎ vreţi sǎ-l destabilizati, vǎ împǎrtǎşesc tovǎrǎşeşte parada ! Nu-l contraziceti ! Un ironico-naiv “ah…, vraiment?” ar trebui sǎ regleze “l’affaire”.

Dincolo de polemicǎ, plimbarea pe strǎzile satului Montmartre (cǎci în sec 19 era încǎ “la campagne”) e ocazia de a atinge şi alte resorturi ale spiritului parizian.

Descrierea detaliatǎ a evenimentelor poate fi gǎsitǎ oriunde (cǎrti, site-uri …) şi e relativ cunoscutǎ. În urma unui rǎzboi pregǎtit în grabǎ, Franţa pierde bǎtǎlie dupǎ bǎtǎlie iar în 1870, prusacii intrǎ în Paris iar Napoleon III abdicǎ. Parizienii, poporul parizian nu “încaseazǎ” însǎ nici prezenţa strǎinǎ, nici consecinţele conflictului si nici mediocritatea elitei ce “asigurǎ” gestionarea statului. Soldaţii trimişi sǎ stopeze revolta fraternizeazǎ (deci, scenariul din 1989 a mai funcţionat…) si, împreunǎ,  se opun pentru câteva saptamâni, le temps des cerises, guvernului instalat provizoriu la … Versailles. Vechiul conflict între “parizieni” si “versaillezi” de la Revoluţia Francezǎ se redeschide şi e ocazia re-elaborǎrii idealului drepturilor omului.

Dacǎ Revoluţia Francezǎ din 1789 a rǎsturnat Vechiul Regim (asa cum este încǎ şi azi denumitǎ ordinea Marelui Secol, al 17-lea, perioada de apogeu a Regatului Franţei încarnatǎ de Regele Soare, Ludovic XIV) şi a modificat profund Europa în urma rǎzboaielor napoleoniene, Comuna din Paris a fondat limbajul si imaginarul care, la rândul lor, au fost preluate si duse la extrem de revoluţia rusǎ din octombrie 1917.

Cântecele patriotice (cu alurǎ comunistǎ), steagul roşu, termenii ca “luptǎ de clasǎ”, “mixitate socialǎ”, “repartizarea bogǎţiei produse”, “comitet central”, “democraţie participativǎ” etc etc au devenit populari (intraţi în identitatea colectivǎ a populaţiei) pe strǎzile cartierului Montmartre.

Alǎturi de biserica neo-bizantina Sacré Coeur şi vederea panoramicǎ asupra orasului care se deschide de pe treptele ei, de Place du Tertre şi satul pitoresc ce a inspirat faimoşi pictori ca Auguste RENOIR,  Henric de TOULOUSE-LAUTREC … sau de Moulin Rouge, cartierul Montmartre mai are încǎ un aport la identitatea parizianǎ : a colorat-o, dacǎ nu definitiv, cel putin pânǎ astǎzi, în roşu.